Corectitudinea politică are deja o istorie în România. Încă din 1994, Horia-Roman Patapievici publica un articol intitulat „Comunismul american” în revista 22, „[A]gentul patogen s-a travestit în haine dragi mentalității americane, și anume în straiele luptei împotriva tuturor discriminărilor, ale luptei pentru drepturile tuturor minoritarilor; s-a deghizat, adică, în corectitudinea politică. Corectitudinea politică este, în fond, comunismul american”.

A fi corect politic însemna să acorzi și să respecți drepturi ale minorităților – fie femei (sic!), persoane cu altă orientare sexuală decît cea care conduce la reproducere, grupuri etnice, persoane cu dizabilități, alți minoritari. Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Adrian Papahagi, Cătălin Avramescu și mulți alți intelectuali care au dominat scena culturală românească în deceniile post-1990, toți bărbați, au cultivat în diferite forme perspective critice asupra corectitudinii politice, legînd-o de „comunism”. „Situarea corectitudinii politice în paradigma simbolică a comunismului românesc a devenit în ultimele două decenii un clișeu ritualic al neoconservatorilor români”, scrie Mihai Iovănel.

Source: Dilema Veche